Divinul din Hollywood

Filmele cu happy-end, sau cele in care "the good guy never dies", in care binele invinge de fiecare data raul in mod definitiv si irevocabil, sint de multa vreme carne de tun pentru artileria criticilor. De ceva vreme, n-as putea sa spun exact de cind, nici consumatorii de rind, adica nespecialisti dar care care sint totusi cit de cit cultivati, nu le mai inghit! Ne-am saturat cu totii de cliseele holywoodiene, nu-i asa? Atita amar de vreme ne-a fost insultata inteligenta, spunindu-ni-se povesti in care doar cei care merita traiesc intoteauna fericiti pina la adinci batrineti, in timp ce "the bad guy" primeste intotdeauna ceea ce merita, iar situatia este intodeauna salvata in ultimul moment. De parca noi nu stim ca in realitate lucrurile stau de cele mai multe ori exact pe dos! In special acest ultim ingredient este cel mai iritant dintre toate! M-am intrebat intotdeauna de ce sint unii regizori, sau scenaristi (nu stiu cine are ultimul cuvint! ) asa de prosti incit se baga singuri in incurcaturi din care se poate iesi numai printr-o minune strigatoare la cer de kitchoasa!
Eu sint probabil unul dintre ultimii oameni care ar trebui sa isi permita consideratii cu iz de critic de film! Dar as indrazni sa afirm ca esenta Hollywoodului sta exact in aceste trei ingrediente: final fericit, situatia salvata in ultimul moment, victoria finala a binelui asupra raului. Au fost dintodeauna creatori de film care au facut filme "bune" tocmai impotrivindu-se curentului general, in care omorau cu sadism pe "tipul cel bun" lasindu-ti un gust amar in gura, dar acestia, nu-i asa?, au fost nehollywoodieni!


Astazi parca mai mult ca alta data un film bun nu mai poate avea un final fericit, situatiile "la limita " trebuie evitate pe cit posibil, iar raul apare ca o realitate in fata careia nu poti face altceva decit sa te resemnezi.

Ma pricep si la teologie la fel de putin pe cit ma pricep la film, dar as indrazni sa fac citeva afirmatii si in acest domeniu.

Mi-amintesc o conversatie cu un prieten in care ii spuneam acestuia, ma citez, ca " sintem condamnati la un final fericit". Hollywoodul avea dreptate! Destinele individuale pot avea destinatii diferite, dar lumea in ansambul ei, universul intreg, este condamnat la un final fericit! Stiu asta, dar n-o pot aborda aici descriptiv. Pentru detalii suplimentare va invit sa-L intrebati pe Dumnezeu, El stie mai bine. O sa spun doar atit : faptul ca Dumnezeu exista, si El exista in acelasi sens in care Nietzsche a zis ca El e mort (poate asta e mai greu de inteles, dar cei care n-o vor intelege pot trece linistiti mai departe), e garantia finalului fericit pentru intreaga Realitate!

Asta implica, pe linga altele, si faptul ca "the bad guy" va primi ce merita, iar "the good guy gets to live happily ever after". Literalmente: cel bun va trai vesnic fericit!. Gasim astfel o uluitoare suprapunere intre rau famatele principii hollywoodiene si cele mai importante certitudini cu privire la destinul final al realitatii in ansambul ei!

Salvarea care vine in ultima secunda este un principiu pe care aparent ai putea mai greu sa il reconciliezi cu un fapt teologic. Dar, surprinzator, si acesta este la fel de divin ca celelalte. Cineva spunea ca Dumnezeu intervine sa "salveze ziua" doar atunci cind se pare ca totul este pierdut! Nu stiu de ce procedeaza El asa. Poate e fan hollywood? Ma indoiesc! Nu tine doar de spectacol salvarea care vine in ultima secunda! Doar cind situatia se apropie de un climax catastrofal salvarea este cu adevarat apreciata si este perceputa ca "o minune". Astfel, acest element hollywoodian isi gaseste corespondentul perfect in minunile divine. Poate Dumnezeu chiar are un gust pentru spectacol. Am zis intotdeauna ca El ar fi cel mai bun regizor, pentru ca doar El poate impinge cel mai departe acel fericit moment al eliberarii, acea ultima secunda in care bomba a fost dezamorsata!


E la fel de surpinzator si pentru mine sa fiu pus in fata evidentei ca acele rasuflate clisee hollyoodiene reprezinta de fapt intruparea, in aceasta unica forma de arta care e filmul, unor aspiratii umane fundamentale si unor realitati prin excelenta divine!

Tehnologie fragmentata

Viata in societate te aduce, inevitabil, in contact cu multe bai publice. De fapt, e impropriu spus bai, pentru ca e vorba doar de wc-uri. Ca e vorba de o institutie oarecare, de un cinematograf, de un mall, de o benzinarie si asa mai departe, trebuie neaparat sa existe un wc, mai mult sau mai putin curat, dotat cu tehnologie sau mai rudimentar. Las la o parte wc-urile celor mai multe institutii publice de stat, pentru ca nu vreau sa aduc in discutie problema mirosului, si ma refer la acele institutii care au un oarcare interes pentru a respecta demnitatea umana, chiar cind vine vorba de o asemenea activitate care de obicei e îndosită, ocordindu-i-se mai degraba un loc de fund in ierarhia universului uman. Contactul cu wc-urile publice a fost pentru mine prilejul unei reflectii interesante. La baza acestei reflectii a stat o anume observatie, pe care o voi prezenta in continuare.

De obicei, tehnologia o gasesti intrupata în uscatorul de miini. Acesta functioneaza pe baza unor senzori care anunta aparatul ca tu ti-ai pus miinile acolo, şi acesta incepe să sufle aer cald peste tine. In alte wc-uri gasesti un senzor care trage apa pentru tine. Presupun, pentru ca nu am folosit niciodata un wc pentru femei, ca de aceasta minune a tehnicii beneficiază doar bărbaţii, pentru că doar lor le permite morfologia masculină sa foloseasca un pisoar. Astfel, dupa ce ai terminat, doar faci un pas in spate si apa se trage singura pentru tine. Am mai gasit, in alte wc-uri, un senzor care iti pune sapunul in mina, in timp ce in altele apa iti curge singura in mina cind iti pui mina sub robinet . Eu inca nu am fost intr-un wc in care uşa să se deschidă şi să se închidă singură, dar am auzit că există şi aşa ceva. Pornind de la observaţiile mele, insă, aş putea sa deduc că acel wc care are uşa pe senzori, nu va avea senzor nici la robinet, nici la sapun, nici la pisoar, nici in alta parte, deoarece rar am intilnit intr-un singur wc doua elemente diferite care să aiba senzor. De exemplu, daca e uscator pe senzor, o sa fii nevoit să tragi singur apa la pisoar, sau să o laşi aşa, să îţi pui singur săpun lichid in mînă, sau să eviţi toată povestea cu spălatul şi aşa mai departe. Daca ai senzor la săpun, nu mai ai la uscător etc etc.

Mi-a venit atunci in minte ipoteza geniului rău, care, în cazul asta, şi-a propus să fragmenteze tehnologia, astfel încît în niciun wc toate utilitatile să fie insufletite de aceasta.