Nu sint poet

Stiu ca nu sint poet, insa ma joc cu poezia, asa cum te joci cu un lucru pe care stii ca nu ti-l poti permite, dar pe care ti-l doresti cu orice pret.
Asta deoarce am inteles puterea poeziei de a depasi limitele limbajului nepoetic, de a cuceri zone ale realitatii impenetrabile pentru acesta, pe care doar infiltrarea poetica printre pietrele fortaretei de incognoscibil le poate patrunde.

Ratacesc

Ratacesc
Printre lucrurilea astea
Tari din jurul meu
Care ma zgirie
Ma gidila
Imi dau fiori
Forii banali
Ai piinii pe care o mestec
Ai hainelor care ma fac prezentabil
Gidilatul unei camasi
Nici prea larga nici prea strimta
Care-mi da fiori
Doua masini
Imbratisate intr-un sarut
Avind printre
Bratele lor de tabla
Care se string frenetic
Niste bucati de carne
Care odata au fost oameni
Au purtat nume
Si haine
Camasi de matase
Care le dadeau fiori
Imi dau fiori

Exist printre certitudni solide
Simturile mele
Care vorbesc doar limba materiei

Stiu prea bine
Ca sint analfabet
La singura materie care conteaza
Limba cerului
Ce, nu stiai
Ca cerul vorbeste?
Stelele nu ti-au spus niciodata
Cu un zimbet ironic
In coltul gurii
Ca praful in care
Te invirti
Pe care il respiri
Nu e totul?
E adevarat
In lumea asta
Nu poti vedea
Stelele
Din cauza becurilor
Care ne lumineaza strazile
Printre particule
Criminale de praf
Si virfuri de zgirie-nori
Nu poti vedea decit luna
Uneori
Care chiar si-atunci cind e plina
Nu reuseste
Sa umple golul
Din tine care vrea sa vada stelele
Doar omorind urbanismul
Sufletului ii vei salva viata

Ce?!!
Vrei ca sensul vietii tale
Sa fie dat de o broasca?
De o reptila care
Cumva
Nimeni nu stie exact cum
Si mai ales de ce
Ajunge o maimuta
Care se crede stramosul tau?
Emanciparea materiei?
Singura ta noblete
Sa fie de
Aristocrat, nobil si
Produs final al supei primitive?
Haide, termina!
Povestea asta cu supa
Face sa imi chioraie matele
De foame
O foame de sens!
Chiar nu vezi
Ca broasca asta
Care oracaie
Si pe care stramosii tai
Copiii lui Darwin
Au facut-o sa se creada
Stra-stramoasa ta
Nu te lasa
Sa auzi muzica stelelor?
Orice ar zice Einstein
Stelele nu ne-au
Invatat relativitatea
Ci ne-au cintat
In tonalitati pentru toate urechile
Absolutul

Invata sa ai urechi
Pentru limba cerului
Altfel te vei trezi
Dormind printre
Stirvurile putrezite
Ale unei carni
Copulind intruna cu ea insasi
Intr-o goana incestuoasa
Catre supa primitiva
Care pute
Inca de pe acum

Dormeam
Pina acum citeva clipe
Ceva din mine inca doarme
Insa cevaul treaz din mine
E mai puternic
Am pastrat din somn
Doar mierea care
Iti face ochii lipiciosi
Usor fermentata
Ametindu-te

Nimic nu te duce
Pina in miezul lucrurilor
Ca visul
Nimic nu-ti da
O mai adinca
Certitudine
Ca visul
Nimic nu se compara
Cu ochiul lipicios si ametit de miere
Care vede tot
Adinc, nemijlocit
Tragindu-si puterea din vis
Consumindu-se in veghe

Ochiul magic de vis care vegheaza

El mi-a fugit catre stea
Acea stea
Ce imi veghea fereastra
Mai vazusem stele
Licarind
Dar niciuna n-a luminat ca ea
Steaua mea
Niciuna n-a mai patruns
Asa
Prin ochiul meu magic
In mine
Ochiul meu magic m-a patruns in ea
Fiinta mea era atunci numai vedere
Vederea ei a devenit fiinta mea

O stea
Si eu
Fata in fata
Vorbind
Imbratisindu-ne
Eu intrebind: de ce existi?
Ea imi vorbea
Vibra
Vibra a sens
Sensul vibra in ea
Si in mine, eu fiind in ea
Si ea ma intreba: de ce existi?
Si eu pe ea
Ah!
Cita lumina
In citeva secunde

Eram
O insula de intuneric
Bijbiam prin mine
Ma loveam cu fruntea
De intrebarile mele
Imi faceam cucuie
Carnea mea
E neagra
De la intuneric
E tesuta
Din tesuturi moarte
Intrebarile mele care vor sa ma omoare

Ah, abisul
Mereu ma pindeste
Ca sa-mi submineze fiinta
Mereu imi pune la indoiala temeiurile
Luminile care l-au luminat
N-au fost
Niciodata
Destul de puternice
ca sa-l patrunda pe tot
Pina la ea
Pina la steaua mea
Ea mi-a daruit
Citeva secunde de sens vesnic
Cind mierea inca imi picura de pe ochi
Lumina ei
Mi-a exorcizat toate abisurile
A umplut cu certitudine
Toate gropile
Sapate de indoielile mele
In textura diforma
A sufletului meu intrebator

N-a fost extaz mistic
A fost
o poveste de dragoste cu o stea
Mi s-a daruit
Si mi-a povestit
Cine a facut-o pe ea
Si de ce
Mi-a raspuns
Fara cuvinte
Doar prin sarutari
La toate de ce-urile

Odata cu mierea
Ce mi s-a prelins de pe ochi
S-au dus si dulcile ei sarutari
Degeaba
Mi-am scufundat fata in miere
Era falsa
Degeaba
Am incercat apoi
Sa respir cu nasul
Cu gura
Miere
Era amara
Iubita mea imi lasase un gust amar in gura
Ochiul meu magic
Se rupsese cu totul de vis
Si ramasese fara vlaga
Acum, nimic din mine
Nu mai dormea
Si eram mai sarac ca niciodata
Dar stiam
Ca n-am visat
Ca ma iubise o stea
In realitate!
Ca imi vorbise o stea
Cu adevarat!
Si certitudinea
Care a fost
Darul ei de nunta
Care imi eliberase
Toate orizonturile crepusculare
A ramas in mine
Asa cum saminta
Ramine si da rod
In trupul iubitei
Dupa actul dragostei

Iata rodul ei