Despre pericolele mersului la cinema

Cînd eram mic, presupunînd că acum sînt mare, bunica îmi spunea că nu e bine să mergi la cinema. Probabil ar durea-o sufletul să ştie că, în ciuda sfaturilor ei bineintenţionate, eu am devenit un fel de apologet al cinematografului, încercînd să-i conving pe cei care preferă sa ia filemele de pe net şi să le vadă în liniştea căminului, că experienţa cinematografului nu poate fi înlocuită de nicio plasmă sau sistem home cinema. Însă în ultimul timp încep să mă întreb dacă nu cumva bunica mea avea dreptate în ceea ce priveşte cinematograful, chiar dacă din cu totul alte motive decît cele invocate de ea. Miercurea trecută, în timp ce stăteam la coadă să-mi iau biletele pentru Seven pounds (un film frumos, atît de frumos şi atît de fără sex şi violenţă, încît cineva se mira că se mai fac astfel de filme azi, de fapt, ca să fiu foarte exact, se întreba cu o oarecare dezamăgire : se mai fac azi filme fără sex şi violenţă? Uite că da, şi Seven pounds e cel mai bun exemplu că un film bun nu are deloc nevoie de sex şi violenţă ca să fie bun! ). O fetiţă, care chiar dacă fizic nu mai era chiar fetiţă, la minte era în mare parte fetiţă, îşu anunţă colegele care stăteau şi ele la coadă că "la final tipul se sinucide". Una dintre colegele ei, despre care n-aş fi bănuit că e genul emo pîna nu am auzit-o, se întoarce zîmbind şi spune: "Înseamnă că e genul meu". O altă colegă, mai puţin emo, bănuiesc, ripostează oarecum violent: " dar taci fată din gură, că-mi strici filmul!". Fetiţa noastră nu se lasă intimidată şi răspunde şi ea în forţă: "Dar nu-ţi mai lua bilet fată, dacă ţi-am stricat filmul" În momentul ăsta, eu nu mai rezist şi mă implic : "Ar fi mai bine să taci, pînă nu strici filmul pentru toată lumea", îi spun. La intervenţia neaşteptată a unui străin, fetiţa se arată oarecum intimidată şi tace. Bătălia era cîştigată, dar pierdusem războiul, căci acum ştiam cum se termină filmul. În orice caz, nu ştiam că înăuntru e mă aşteatpă un alt fel de răboi! "Seven pounds" e un film mult prea bun ca să fie stricat de aflarea prematură a finalului. Implicarea emoţională e destul de puternică pentru a face lucrul ăsta nesemnificativ. Dar cum să reacţionezi cînd în cele mai încărcate emoţional momente ale filmului, o ceată de retardaţi (dacă nu cognitiv, cel puţin emoţional tot erau retardaţi băieţii ăia veseli!) rîd şi se veselesc zgomots. Acel tip de retardaţi cărora dacă le atragi atenţia fac şi mai mare gălăgie. Şi atunci, ca o persoană raţională ce eşti, după ce le-ai atras odată atenţia, ca să eviţi scandalul, încerci să îi ignori şi să urmăreşti filmul în linişte. Pardon, în gălăgie. În vesela gălăgie produsă de retardaţii care împrăştie floricele pe o rază de zece metri în jurul lor. S-au gîndit că dacă tot nu sînt explozii în film, pot improviza ei nişte efecte pirotehnice pe bază de pop corn şi sos de nachos. La final, ce pot să mai zic? După ce afară mi-a fost stricat, anticipat, filmul, iar înăuntru mi-a fost stricată experienţa trăirii lui, oare nu ar trebui să dau dreptate celor care preferă să stea în pat şi să vadă filmele pe monitorul lor, mai mare sau mai mic, cum s-o nimeri să fie? Oare nu e cinematograful un loc plin de pericole? Iată una dintre puţinele situaţii în care omul modern mai are ocazia să fie erou, iar eu vreau să fiu un erou al cinematografului!

De veghe în lanul de secară stricată

De ce e nevoie de o scenă de sex într-un film? Probabil doar ca să se vîndă mai bine. În seara asta, în timp ce mă uitam la Watchmen, îmi spuneam că un film bun un se poate vedea într-o sală în care sînt mai mult proşti. Oricît de urîte ar fi fost gîndurile mele, asta mă făcea să simt gălăgia care începea să se ridice de fiecare dată cînd încetau scenele de violenţă sau cele cu încărcătură erotică şi pe ecran se înfiripa un dialog. Fără îndoială, Watchmen e un film bun, care, ca orice film cu supereroi, aduce în prim plan nişte întrebări existenţiale: merită salvată omenirea? şi dacă da, de ce? Nişte indivizi la fel de slabi şi de murdari ca societatea pe care încearcă să o protejeze nu sînt deloc potriviţi pentru rolul de mîntuitori. Dar un fost-om care în prezent, în urma unui accident care l-a adus la un nivel extrem de avansat de intimitate cu universul, atît de avansat încît se poate juca cu materia după bunul plac, îşi pierde uşor-uşor umanitatea, ajungînd să creadă că nişte pietre de Marte sînt mai valoroase decît oamenii? Se pare că nici el un e cel mai bun candidat pentru rolul de mîntuitor, chiar dacă lumea i se închină ca unui zeu. Asta înseamnă că umanitatea e fără speranţă, mai ales că nici Batman nu există cu adevărat, ca să mijlocească pentru ea, ca Avraam pe vremuri (pentru Batman ca mijlocitor, vezi Batman Begins)
Un film care, printre cadavre care explodează sub puterea gîndului doctorului Manhattan şi sexualitate, toate acestea în cantităţi suficiente pentru a-l face interzis minorilor, pune întrebări fundamentale despre existenţă, e un film bun? Eu zic că trebuie să fie ceva într-un film care să-l facă atractiv şi pentru cei mai puţin atraşi de meditaţia metafizică, poate e singurul fel în care ajung şi ei să înghită şi altceva în afară de comedii spumoase, explozii şi pop-corn.

De ce mai mi-a placut filmul? Curios, filmul mi-a plăcut mai mult acolo unde e cel mai mult clişeu holiudian: supereroul o invită pe ea, pe femeie, să îl convingă că lumea merită să fie salvată. E momentul în care semizeul care nu credea în zei, ajunge să recunoscă faptul că, în ciuda nonsensului implicat de însăşi noţiunea de minune, căci minune este doar acel lucru atît de improbabil încît nu se va întîmpla niciodată, există totuşi minuni. Şi ştiţi cel fel minune ajunge să înmoaie inima supraomului ? Femeia care stătea în faţa lui era minunea, deoarece probabilitatea ca ea să existe, ţinînd cont de complexitatea universului, era atît de mică, încît simplul fapt că ea era ea, era o minune. Poate n-o să mă creadă nimeni, dar în momentul ăla m-am simţit foarte bine, dar şi foarte prost, pentru că eu însumi spusesem lucrurile astea acum cîteva luni, într-un articol de pe blogul ăsta intitulat Cea mai mare minune dintre toate. M-am simţit prost pentru că m-am simţit plagiat, şi bine pentru că îmi vedeam gîndurile transpuse pe ecran într-un film, chiar dacă, iertată să-mi fie lipsa de modestie, într-o formă mai săracă decît cea dată de mine.

PS: Aş fi vrut să povestesc despre ce mi s-a întîmplat acum cîteva zile în tramvai, dar aş semăna prea mult cu un personaj ca Mircea Badea, tipul care s-a plîns primul că trăieşte în Romania şi asta îi ocupă tot timpul,un lucru pe care aş vrea să-l evit. De aceea o să spun în două vorbe ce am păţit în acest post scriptum, care nu are nicio legătură cu prima parte a textului. Eram în tramvaiul 32 şi ocupam un loc pe scaun, fiind preocupat de faptul că la următoarea staţie s-ar putea urca vreo doamnă în vîrstă care m-ar face să mă simt vinovat că stau jos şi stfel să-i cedez scaunul. Dar nu se urcă nicio doamnă, ci se urcă doi domni. De fapt, nu erau deloc domni, ci erau doi ţărani (în sensul extrem de peiorativ al cuvîntului!)dintre care unul era beat şi fuma fără să îi pese că se află în tramvai. Tipul era foarte supărat că pierduse nu ştiu cîţi bani la ruletă, iar probabil că ce îi mai rămăsese cheltuise pe băutură ca să uite, astfel că acum era beat şi supărat, astfel că nimeni nu ar fi îndrăznit să îl întrebe de ce fumează în tramvai. După cîteva momente de ezitare, am îndrăznit eu să îi atrag atenţia că în tramvai un se fumează. El se uită la mine cu privrea-i beată, şi-mi spune nepăsător că a uitat să stingă ţigara. Faptul că eu îi adusesem acum aminte de asta nu l-a oprit nicidecum să fumeze în continuare, iar eu, fierbînd pe dinăuntru de indignare şi furie, m-am gîndit că nu puteam să fac altceva decît să mă mut mai încolo. Credeţi că gentlemanul nostru s-a simţit cumva vizat de faptul că m-am mutat ostentativ de lîngă el? Nu. Ci imediat ce m-am ridicat eu, s-a aşezat în locul meu şi a continuat să fumeze nestingherit, în timp ce toată lumea din jurul lui tuşea într-o tăcere resemnat-furioasă. Morala? Dacă eşti nesimţit şi te urci cu ţigara aprinsă în tramvai, indiferent cît de aglomerat e tramvaiul, ai loc pe scaun asigurat!