In functie de perspectiva pe care ti-o alegi, poti sa vezi o lume plina de minuni sau una fara nicio minune. Probabil totul de pinde de cum definesti “minunea” si de cum te definesti pe tine. Minune e acel lucru care se intimpla in ciuda faptului ca e imposibil? Sau doar in ciuda faptului ca e improbabil in cel mai inalt grad? Apoi, cind vine vorba de tine, trebuie sa decizi daca esti omul pentru care misterul e doar o problema inca nerezolvata, sau una cu totul nerezolvabila, adica o problema de constiinta, de credinta!
Insa orice fel de om ai fi, si oricum ai defini minunea, la un moment dat vei fi pus in fata unui fapt care va face sa treaca un fior prin fiecare celula din corpul tau, pentru ca e vorba de ceva ce aduce fantoma inexistentei fata in fata cu fragila constructie care esti tu si care, uite, exista!
Nu stiu ce au inteles altii prin “ameteala metafizica”, insa eu stiu ca ma apuca o teribila ameteala metafizica atunci cind ma gindesc la cit de usor as fi putut sa nu fiu niciodata. Din moment ce exist, mi se pare ca nu putea sa fie altfel, dar in momentul in care incep sa gindesc, imi dau seama ca, din contra, se prea putea sa fie altfel. Ba chiar era atit de probabil sa fie altfel, incit faptul ca eu exist apare ca cea mai mare minune dintre toate! Ameteala metafizica apare atunci cind fiinta ta se apleaca peste hotarele care ii dau viata si priveste in oceanul de probabilitati din care a aparut, cind certitudinea existentei este pusa fata in fata cu incertitudinea istorica a propriei ei deveniri!
Nu ai nevoie de cunostinte avansate de genetica, ci doar de un pic de luciditate si de curaj, pentru a te minuna de cea mai mare minune dintre toate. Primul pas este recunoasterea faptului banal ca tu esti un produs al istoriei. Si atunci, realizezi ca istoria ta a inceput chiar de la inceputul istoriei. Ca din infinitul de combinari ale materialului genetic uman au iesit rind pe rind milioane si milioane de indivizi care au contribuit ei insisi la expandarea continua a acelui infinit de diversitate facind uz de cea mai mare variabila dintre toate: libertatea. Privind retrospectiv, ai putea conchide ca fiecare alegere facuta de fiecare individ din istoria omenirii a dus cumva la tine, ca fiecare spermatozoid care si-a gasit, norocosul, el singur dintre milioane si milioane, calea catre acel loc unde se produce minunea nasterii, a contribuit, putin cite putin, la construirea acelei unice configuratii informatie genetica care este acum “tu”. Insa fiecare alegere ar fi putut sa duca in alta parte, sau un alt spermatozoid, acum patru mii douasutetreziecisitrei de ani, ar fi putut sa fie norocosul si atunci totul s-ar fi sfirsit, si astazi nu ar mai fi fost un TU. La un nivel naiv, crezi ca toate drumurile istoriei au dus la tine, insa la cel lucid si matur esti tulburat de adevarul ca ar fi fost probabil in cel mai inalt grad ca niciunul sa nu duca la tine, si aceasta tulburare a apelor din care ai iesit este tocmai ameteala metafizica de care vorbeam, singura ameteala pe care o recunosc demna de aceasta expresie.
Din fericire pentru linistea lor, cei mai multi oameni nu incearca niciodata aceasta ameteala metafizica, pentru ca ei nu sint tulburati vreodata nici macar de gindul ca mama lor ar fi putut sa-l prefere totusi pe tipul cu bani care ii facea curte, decit pe tatal lor care, desi simpatic, era sarac si care a reusit sa-i intre in inima doar dupa multe, multe insistente si nenumarate nopti in care dezandajdea nu-l lasa sa doarma.
Dar fericirea lor e doar aparenta, pentru ca cei care nu au incercat nicidata ameteala metafizica nu au realizat niciodata valoarea existentei lor, care consta tocmai in calitatea ei miracol! Cine oare, in trairea extatica a ametelii metafizice, ar mai putea sa se sinucida, anulind astfel, printr-un stupid act al vointel libere, neverosimila conspiratie istorica in urma careia a luat nastere acest fragil sistem care gindeste, aceasta minune a minunilor, aceasta cea mai mare minune dintre toate? Sinuciderea este totusi un caz extrem. Cu adevarat nefericiti sint cei care traiesc ca si cum existenta ar fi pentru ei o povara pe care o poarta doar asa, pentru ca nu au altceva mai bun de facut. A exista, dupa ce ai trecut prin initierea ametelii metafizice, echivaleaza cu a trai intr-o perpetua stare de fericire extatica, ca si cum ai fi inconjurat din toate partile de minuni. Asta pentru ca tu insuti esti minunea!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E interesant termenul pe care l-ai folosit -- ameteala metafizica.
RăspundețiȘtergereEi bine, ameteala asta ma apuca pe mine cand ma gandesc la un lucru pe care tu nu l-ai amintit, dar care reiese din ceea ce ai spus: faptul ca suntem CONDAMNATI la a exista.
da, asa e: suntem condamnati pentru ca in toata tesatura asta de circumstante si fapte prin care ajungem sa existam nu este nici cea mai mica posibilitate de interventie!
da, ai perfecta drepatate, e uimitor cum existenta mea a depins candva poate de un fir de praf, insa ceea ce ma infioara pe mine e ca NIMIC nu poate fi facut impotriva acelui fir de praf. NIMIC!
sunt condamnat sa exist. de un fir de praf.
NOW I'M DIZZY!
Cogito, ameţeala asta metafizică nu te poate cuprinde dacă numo şăzi, precum baciu-n bâtă. Fără să cugeţi. Metafizica asta cu tot cu ameţeala ei, este un club exclusivist.
RăspundețiȘtergereAlin, dacă eu ţi-aş vorbi despre LIBERUL ARBITRU, în contextul în care tu vorbeşti despre CONDAMNAREA de a exista, ar părea că te împing la sinucidere. Deci nu o să-ţi vorbesc despre liberul arbitru. Dar o să-ţi vorbesc despre cât de minunată este viaţa, dacă te simţi liber să te bucuri de ea.
Tema de care vorbesti, atat de originala pentru tine - se vede ca esti mandru sa recomanzi aceasta ultima nastere a mintii tale - :) mi-a trecut si mie prin scarfarlie cu mai mult timp in minte, dar nu am materializat-o. Eu nu vedeam in asta o minune, cum vezi tu - in mod gresit - ci doar noroc, hazard si muulta bataie de joc, doar daca luam in calcul existenta lui Dumnezeu. Eu numeam in explicatiile mele verbale "o planeta de norocosi", luand in calcul toaate variabilele care au coincis in nascarea mea si a ta. Planeta de norocosi, de invingatori, asa ziceam incercand sa-i naucesc pe asultatorii mei cu asa idee "originala".
RăspundețiȘtergereMie nu mi se pare o minune, si nici exprimarea libertatii. asta cred acum, dupa ani de schimbari incete si sigure.
Stiu, as fi putut mult mai bine sa nu fiu, ca si multe milioane de bestii ce s-au perindad pe scena istoriei, dar tocmai faptul ca sunt din intamplare ma face sa ma scarbesc. "De ce e ceva si nu mai bine zis, nimic?" - Pai nu stiu, intreba-l pe Leibniz, pentru ca intre timp poate a aflat raspunsul( a murit), el sigur ar fi meritat sa stea la dreapta lui Dumnezeu.
Mai voiam sa spun ceva, dar am uitat, deja capatana da semne evidente de Alzheimer.
In loc sa fi fost creati, unul cate unul ca in miturile bibliene, rezulta ca unii suntem produsul violului colectiv, altii suntem down si fericiti, altii psihopati, altii genii si asa mai departe. Ce sa zic, numai minuni vad cu ochii.
Cui as putea eu sa multumesc pentru faptul ca sunt numa´ bun? Si de ce as face-o? Ar insemna un profund gest de insolidaritate cu cei care sufera. Adica eu sa multumesc ca sunt bine, sanatos, privind la cei care nu au o mana sau nu au cap?
Asa multumeau unii spunand ca Dumnezeu i-a intarziat in ziua fatidica de la lucru, sa nu se urce in trenurile care au explodat in atentatele din Madrid. Ya, right, iar pe ceilalti Dumnezeu nu i-a intarziat, i-a trimis la moarte...
Vezi, se intampla ca in lagar: evreul care multumea ca la selectia de dimineata nu a fost ales pentru moarte, spunand in rugaciuni ca Dumnezeu are un plan cu dansul. Desigur, a murit ziua urmatoare.
Si asa cu minunile, multumeste-i tu lui Dumnezeu si simte-te motivat de Jan Paulsen, in continuarea celei mai mari minuni care exista: spectacolul rasului, al batjocurii: istoria rasei umane, a omului care e constient ca moare.
Nu trebuie sa incarci cuvintul "minune", asa cum l-am folosit eu aici, cu conotatii religioase. Mi se pare ca asta ai facut si nu e deloc ce am vrut eu sa spun. Ia cuvintul "minune" in sensul lui extatic, estetic, poate chiar metafizic, dar in niciun caz religios. E vorba de o minune oarba, nu de un plan, si ideea ta cu planeta de norocosi e in cu totul de acord cu ce am scris eu.
RăspundețiȘtergereSuferinta celoralti ma preocupa si pe mine in masura la fel de mare ca pe tine.
Dar discutia asta nu mi se pare potrivita aici. Totusi, chiar si cel care sufera, fara o mina sau un picior, sau chiar si cel care stie ca va muri de cance in doua luni, are la fel de multe motive de bucurie, de multumire, pentru simplul motiv ca a ajuns sa fie, chiar daca chinuit! Comparind durata vietii celui mai longeviv dintre paminteni cu durata celui mai putin norocos, am putea sa spunem ca unul e mai fericit decit altul. Dar comparindu-le pe ambele cu eternitatea pe care amindoi o pierd, sint amindoi redusi la aceiasi conditie mizerabila.