Azi s-a facut istorie

Desigur, istorie sa face in fiecare zi. Istorie mica, istorie mare, istorie memorabila sau nu. In orice caz, istoriei nu-i pasa de nimic, e la fel de omogena ca si spatiul de care ziceam alta data. Se zice "a face istorie" doar pentru ca nu avem destula memorie pentru toate cite se intimpla, si atunci alegem dintre ele doar pe cele mai semnificative. Mai semnificative pentru noi. Din cauza asta un manual de istorie nu e nici pe departe la fel de "obiectiv" sau demn de incredere pe cit crede un copil de clasa a 5-a, sau a 8 a, sau a 12 a. Cred ca abia studentii de la istorie incep sa-si puna intrebari cu privire la manualele de istorie.

Dar azi chiar s-a facut istorie. Cred ca si un cutremur cu zeci de mii de victime ar fi fost eclipsat in luminoasa lume media, de LHC. Astazi s-a pus in functiune masina care ii sperie pe unii de moarte, insa frica asta pe mine ma lasa rece, la fel de rece ca temperatura aia de zero absolut din LHC. Nu pentru ca nu as crede ca, teoretic, e posibil ca joaca asta sa creeze o gaura neagra. Cred asta: o gaura neagra e perfect posibila. Pur si simplu nu se va intimpla: istoria are alta destinatie, pentru ca tot vorbisem de istorie. Pe de alta parte, lumea asta nu e chiar cea mai buna lume dintre toate lumile posibile, asa ca un sfirsit nu ar fi chiar lucrul cel mai rau care i s-ar putea intimpla. Dar despre asta alta data, in alta parte.

Istorie mi s-a intimplat si mie astazi, si tot stiintei trebuie sa-i fac plecaciuni. Am fost la "primul film 3d din Romania", desi se pare ca nu e chiar primul film 3d din Romania. Filmul, ca film, a fost o mare prostie ("Calatorie spre centrul pamintului", cu Brendan Fraier, pardon, Fraser, in rolul principal), dar experienta, ca experienta 3d, a meritat cei 25 de lei cit costa biletul. A fost ceva inedit, istorie, cum se zice, dar nu as mai repeta experienta. Si nu doar din cauza durerii de cap care ma luase din cauza ochelarilor, ci pur si simplu pentru ca am presimtirea ca toate filmele 3d vor fi, mai mult sau mai putin, niste prostii. Ca filme.

Asa se scriu blogurile, pornind de la astfel de banalitati. Toata lumea crede ca istoria mea, adica ceea ce a fost semnificativ pentru mine, are vreo importanta si pentru altcineva. Dar cui sa-i pese ca azi eu am vazut primul film 3d din viata mea, daca nu din Romania? Nimanui, fireste, si totusi atitia oameni scriu bloguri in virtutea credintei, naive, ridicole, stupide, in fond, ca si altora le pasa de istoria lor. Numai daca as fi vreo vedeta, ceea ce ar fi semnificativ pentru mine ar interesa si pe altii, prin acel fenomen ciudat de transmutatie a faptelor care face ca tunsoarea nu stiu cui in nu stiu ce salon cu nu stiu ce freza sa faca prima, sau macar a doua pagina, a ziarelor. Sau continutul blogurilor de vedeta.

Ar trebui sa fac altceva, sa scriu povestea aia de care m-am apucat. Numai gindul ca scriu la ea, CA AM INCEPUT-O, ma face fericit. Si totusi, zilele trec fara ca eu sa scriu un cuvint, pierzindu-ma printre nimicuri : serviciu, surfing aiurea, dezorientare existentiala, lipsa a prioritatilor, lene, din cind in cind cite un joc video violent, cite o activitate sociala. Stiu ca fericirea e acolo, in EA, si totusi parca un instinct masochist ma tine departe. Stiu ca nimic altceva nu are sens, ca nimic altceva nu ma poate face sa ma simt implinit, si cu toate astea NU SCRIU. Am certitudinea ca pina la urma o sa termin povestea aia, dar nu stiu cind. Iata: singura mea posibiltiate de a face ISTORIE, si eu trec in fiecare zi pe linga ea, ma delectez in preludiu, fara a trece la actul propriu-zis.