Nedefinitiv

Nu stiu dacă are vreun rost să povestesc, dar poate unii dintre cei care s-au străduit să citească postul trecut vor fi satisfăcuţi să afle cît m-a costat să-l postez. Cît m-a costat la propriu, nu în termeni metaforici. Eram undeva unde nu aveam conexiune la internet, dar pentru că, sub impresia documentarului "The atom", am simţit nevoia să scriu gîndurile alea, m-am decis să fac cumva să le postez cu orice preţ. Şi le-am postat, iar preţul a fost de vreo 10 euro care se adaugă la viitoarea mea factură telefonică. Atîta m-a costat să postez articolul ăla: cît abonamentul pe o lună întreagă aici în umila mea garsonieră (a mea în termeni metaforici, de data asta, pentru că e închiriată). Şi măcar de ar fi fost bun! Mă uit acum pe el şi îmi vine să îl şterg! Îi găsesc atîtea lipsuri, atîtea greşeli. Să-l şterg n-ar putea fi vorba, pentru că am cheltuit zece euro ca să-l postez. Oricum, între noi fie vorba, nu e chiar atît de prost încît să merite şters. Ar merita însă serios îmbunătăţit. De exemplu, acolo unde spun că existenţa atomului, mai exact forma acestuia, e influenţată de privirea unui observator, lucrurile ar merita mai bine explicate. De asemenea, am greşit unele nume ale oamenilor de ştiinţă la care mă refer. Nu aveam net ca să mă asigur că le scriu corect, aşa că le-am scris cum îmi aminteam eu că se scriu. Şi toată argumentarea textului ar merita îmbunătăţită, căci exact unde ar trebui să lovească mai tare, parcă îşi pierde dintr-o dată vlaga. Mai exact, eu îmi pierdusem vlaga, căci nu mîncasem înainte să mă apuc să scriu. Cum ziceam, ar fi multe lucruri care merită modificate în el, dar nu o să le modific, din acelaşi motiv: i-aş altera istoricitatea, ca să zic aşa, o istoricitate care, cum ziceam, m-a costat scump. Unii n-or să mă înţeleagă. Dar eu simt că ceva s-ar pierde dacă aş încerca să îmbunătăţesc articolul, ceva din ce îl face să fie autentic în forma lui originară. Sau poate doar mi-e lene.
Oricum, sînt decis să îl las în forma asta care mie mi se pare nedefinitivă. Există numeroase cazuri în care în nedefinitivul unor lucruri persistă o anumită frumuseţe cauzată tocmai de acest nedefinitiv. Simt că îmi pierd şi minimul de coerenţă pe care îl aveam cînd am început să scriu. E tîrziu şi mîine mă trezesc devreme. Pentru 2 nopţi şi 3 zile, o să fiu în sălbaticul munţilor punîndu-mi la încercare proasta condiţie fizică. Creasta Piatra Craiului îmi va prilejui, pe lîngă multă transpiraţie şi epuizare, ocazia de a reflecta la o sumedenie de multe alte lcururi nedefinitive din viaţa mea, lucruri care, de ar putea rămîne aşa nedefinitive, ar fi frumoase. Numai că nu se poate: e în firea lucrurilor să tindă spre o stare de echilibru, adică spre stări cît mai aproape de un definitiv oarecare. Nu te poţi pune cu natura! Dar uite că eu o să mă pun cu natura zilele astea şi o să înving. Dacă nu mai scriu nimic în următoarele două săptămîni, înseamnă că am murit. Dar să ştiţi că am murit fericit, căci nu se poate muri altfel decît fericit pe un vîrf de munte, aproape de cer! În cazul ăsta extrem, s-ar putea să mă vedeţi şi la ştiri, caz în care o să fiţi fericiţi că aţi citit blogul unei celebrităţi, chiar dacă doar postum. Dacă nu o să mor, o să încerc să găsesc o poză sau două destul de frumoase pentru a fi puse aici şi care să dovedească că nu doar mă laud.

Unul dintre cititorii mei fideli, dacă o să citească asta, şi o să citească, pentru că altfel n-ar mai fi fidel, o să fie fericit în mod special pentru că în sfirşit a mai citit un post în care nu vorbesc despre ştiinţă sau despre Dumnezeu. Îmi reproşa că tot bat apa în piuă cu nişte chestiuni care oricum or să rămînă veşnic nedecise, pentru că tot vorbeam de nedefinitiv. Poate aşa e, dar eu, cum ziceam, prin natura mea, sînt forţat să fiu serios, şi nu e nimic mai serios pe lumea asta decît întrebările astea ultime la care revin iar şi iar şi cărora încerc să le găsesc răspuns cu puterile mele puţine.

Cineva îmi atrăgea atenţia că a fost de prost gust să solicit cititorilor să se înscrie pe blog astfel încît să mă pot lăuda cu cititorii mei. Poate aşa a fost, dar, fidel principiului meu de a nu şterge ceva ce am scris, chiar dacă am ajuns să îmi fie ruşine de ce am scris, pentru că altfel toată povestea asta n-ar mai fi autentică, n-o să şterg pateticul meu apel la popularitate, aşa că, cine ştie, poate se mai înscrie cineva pe blogul meu. Aici, dacă aş fi funcţionat în regim messenger, aş fi pus emoticonul ăsta: :D , dar aici nu e potrivit, aşa că n-o să-l pun!