Despre exorcizarea realitatii prin limbaj

Avem darul, sau poate blestemul, sa ne proiectam in viitor, si acolo ne petrecem mare parte din viaţă. Viitorul e format dintr-o virtualitate infinită de alternative, nu? În momente de aşteptare înfrigurată, încercăm să epuizăm infinitul, actualizînd în gîndire o posibilă variantă a viitorului. Apoi ne spunem că e imposibil să fim noi atît de pătrunzători încît să fi ghicit acea variantă care se va actualiza în realitate, şi considerăm că acea variantă pe care noi am gîndit-o va ramîne veşnic o virtualitate. Şi atunci, printr-o dialectică de magician, transformăm slăbiciunea într-o putere supraomenească şi încercăm să ne gîndim la cît mai multe variante, la cele mai rele dintre ele, fireşte, în încercarea de a ne asigura un viitor cît mai roz, eliminînd din realitate, prin gîndire, acele variante de care ne temem cel mai rău. Un pas încă şi mai îndrăzneţ este să spui cu voce tare ceea ce gîndeşti. De exemplu, dacă părinţii tăi au întîrzîiat cîteva ore, să iei o postură nevinovată şi să declari că e posibil ca părinţii tăi să fi murit într-un accident de maşină. Asta este exorcizarea realităţii prin limbaj.