Poate parea usor, dar e greu. E incredibil de greu. Trebuie sa ai cu adevarat sclipiri de genialitate ca sa poti. Ce? Nu sa visezi, ci sa inventezi vise. Visul e o incredibila combinatie de bizar si natural. Relatia dintre aceste doua dimensiuni, felul in care se impletesc, se transforma una in alta, se contrazic, isi imprumuta reciproc energie, sint substanta oricarui vis. Cine poate struni friiele acestor doi cai, care, prin firea lor, nu se inteleg deloc bine la aceiasi trasura, avind naturi fundamental antagonice, poate incerca sa inventeze un vis, la fel cum ai incerca sa inventezi o poveste.
Am avut un vis extrem de violent azi-noapte. A inceput la un moment dat sa tune. Cerul era plin de nori si brazdat razlet de fulgere. La un moment dat, fulgerele, tunetele au inceput sa curga ca si cum ar fi fost gloante intr-o mitraliera. Cerul era plin de lumina si galagia era asurzitoare. Fara pauza. Violenta extrema a furtunii m-a facut sa imi pun degetele in urechi. Apoi, o spaima teribila mi-a cuprins intreaga fiinta, fiind convins ca traiesc sfirsitul lumii. Era insa si bucurie acolo, pentru acelasi motiv. Lumea trecea cu tunet si fulger! La un moment dat , furtuna s-a oprit, soarele a rasarit, si eu m-am trezit. Insa spaima a ramas. Am cautat, cu gitul uscat, ceva de baut si m-am bucurat ca niciodata altcindva ca nu sint singur in casa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu