Buricul pamintului

Faptul ca istoria europeana, occidentala, a devenit la un moment dat punctul par excellence in jurul caruia a inceput sa graviteze, odata pentru totdeauna, incepind cu zorii filosofiei in Grecia antica, istoria universala, e un fapt pe care doar unul care nu stie despre ce e vorba se va gindi sa il nege. In acest sens, putem spune ca Europa e centrul lumii. Faptul ca stiinta moderna, care e, fara indoiala, cea mai interesanta dezvoltare a ratiunii umane, e un fenomen specific european nu vine decit sa cimenteze acest fapt. Odata cu uniunea europeana, Bruxelles a devenit capitala Europei, deci un fel de centru al Europei. Ca orice oras, Bruxellesul are si el un centru al lui. Tot ca in orice alt oras, acest centru poate fi discutabil, dar in orice caz, daca voi zice ca Grand Place e centrul orasului,nu va fi nimeni prea indignat de afirmatia mea, chiar daca ea s-ar putea dovedi nu tocmai exacta. Printr-un rationament logic elementar, ajungem la concluzia ca acest Grand Place este un fel de centru al lumii, ceea ma abiliteaza pe mine sa ma pot lauda ca mi-am petrecut seara asta in centrul lumii. Si ce mai centru! In filmuletul, pentru a carui calitate, fiind facut cu telefonul meu, cer ingaduinta, se poate simti ceva din atmosfera din Grand Place. Stind acolo am simtit ca lumea se invirte in jurul meu si ca eu sint punctul fix din univers care face miscarea posibila. Desigur, eram un punct fix destul de trist, pentru ca, in calitatea mea de punct fix, eram singur, in timp ce toate punctele miscatoare din jurul meu erau perechi! Muzica, luminile, oamenii, cladirile se amestecau toate pentru a crea un loc care pe drept cuvint ar putea fi numit centrul lumii! Acum, stiu ca orice loc unde se intimpla sa fie o fiinta umana constienta de sine e un centru al lumii la fel de bun, chiar daca se intimpla ca respectivul loc sa fie un sat netrecut pe harta de undeva din Moldova, in virtutea principiului care a facut posibila o doctrina ca solipsismul. Dar centrul lumii de care vorbesc eu acum, pe linga dimensiunea subiectiva, adica in afara de prezenta mea acolo, mai avea si elementele obiective pe care le-am enumerat inca de la inceput. Asadar, in seara asta eu am fost un buric al pamintului ceva mai legitim decit un badea Gheorghe de undeva din Oltenia sau Moldova. Traind acele momente in virful lumii, am incecat senzatia de satietate care vine dupa ce te-ai saturat de tot ce are lumea de oferit : senzatii tari si ameteli, placeri si dureri de cap. Senzatia asta de care vorbesc era, fara indoiala, autoindusa, pentru ca eu nu am gustat nimic din ce are de oferit lumea, sau aproape nimic. Si cu toate astea, fiind inconjurat de atitia oameni care, mi se parea evident, gustau fiecare din toate iar impreuna formau un tot care gustase tot, am trait senzatia ca lumea nu mai are niciun secret pentru mine, ca intr-un fel, chiar daca la mina a doua, imi vinduse toate marfurile ei iar eu ma dovedeam un client greu de satisfacut! Adica, in afara de ameteala voluptuoasa care poate veni de la lumini, de la muzica, de la oameni, de la diferite substante, ce iti mai poate oferi lumea, sau, inca si mai abrupt, ce iti mai poate oferi chiar centrul lumii? Raspunsul e un dezamagitor "nu mare lucru"! Am inteles inca odata, daca mai era nevoie, ca tot ce iti poate oferi lumea mai bun e o alta fiinta in prezenta careia golul absolut al lumii poate capata o forma si un continut, si ca lucrul asta se poate intimpla la fel de bine si de frumos in centrul lumii sau intr-un sat netrecut pe harta din Moldova!



Nota: scriu fara diacritice nu din lipsa de respect pentru cititor, ci din ratiuni tehnice, aceleasi care m-au facut ieri sa scriu in engleza.