Despre neajunsul de a te fi născut unde nu trebuie

Cioran nu se va supăra pe mine pentru că i-am furat un pic titlul (e a doua oara cînd fur un titlu;îmi dau seama că nu fac asta din lipsă de inspiraţie, ci din dorinţa de a-mi lipi propriile gînduri de ceva celebru- O,tu inimă, ale cărei căi sînt dincolo de înţelegerea mea, ale cărei forţe dincolo de puterile mele! )

Citeam azi undeva despre nişte manuscrise de-ale lui Cioran, descoperite de o femeie care făcea curat (pînă şi în moarte misoginismul lui Cioran îşi găseşte confirmarea şi împlinirea: sînt absolut sigur că s-ar fi întors în mormînt dacă manuscrisele respective ar fi fost găsite de un bărbat care făcea curat!). Respectevele manuscrise au fost obiect de litigiu între firma de curăţenie unde lucra femeia respectivă şi Universitatea din Paris, care pretindea că are drepturi asupra manuscriselor lui Cioran. Instanţa, însă, a decis conform principiului : "ce găseşti al tău să fie".

Printre manuscrisele respective se aflau si trei versiuni de manuscris ale hit-ului cioranian (dacă stau să mă gîndesc, toate cuvintele lui Cioran au fost "hit"uri, dar asta e altă discuţie) Despre neajunsul de a te fi născut

Pe lîngă impietatea de a folosi titlul lui Cioran ca schelă pentru titlul meu, o să mai comit una încă şi mai mare, anume aceea de a completa cu o idee a mea. Şi îndrăznesc să fac asta pentru un motiv simplu: sînt profund încredinţat că Cioran nu e undeva în Cer privind în jos, cum la fel de încredinţat sînt că nu e nici in Iad privind în sus!

Iată teza mea: neajunsul nu e acela de a te fi născut, căci acest lucru, departe de a fi un neajuns, e o adevărată minune (pentru o dezvoltare ameţitoare a acestei idei, caută textul meu despre ameţeala metafizică, undeva în blogul ăsta). Ci neajunsul e acela de a te fi născut aici. Prin aici, înţeleg această lume care, departe de a fi cea mai bună dintre toate lumile posibile (şi dacă într-o seară, de curînd, am fost tentat să-i dau dreptate lui Leibniz, acum revin şi îi arunc o anatema veşnică şi sper să se răsucească în mormînt!), este, fără doar şi poate, cea mai rea dintre toate lumile posibile. Şi este cea mai rea, pentru că atunci cînd răul a trecut din potenţial în actual, a luat cea mai gravă formă a lui! Această observaţie o fac numai pentru cei care îşi fac probleme metafizice. Pentru ceilalţi, tot textul meu e superfluu, pentru că, în momentele noastre de luciditate, toţi ne dăm seama de acest lucru! Şi cu toate astea, IUBIM lumea asta! Dar o iubim doar pentru că, printre ruinele ei, intuim posibilitatea unei lumi mai bune! Iată de ce îndrăznesc să zic, dezlipindu-mă de Cioran, fie-i tărîna uşoară şi sufletul muritor odihnit : despre neajunsul de a te fi născut AICI!