Femeia sau eternul fenomen

Printre lucrurile pe care n-o să le înțeleg niciodată, se numără și femeile. (Sper că n-o să se simtă nimeni ofensat, mă gîndesc mai ales la vreo feministă, de formularea mea. “Lucruri” trebuie înțeles aici în sensul de fenomen-care are, iată, are și o curioasă omonimie,dacă mai știu eu ce înseamna omonim, cu feminin). Nu mă refer neapărat la eternul feminim sau la faptul că, se zice, femeile sînt de pe Venus și bărbații de pe Marte, ci la o chestie mult mai pămînteană, mai exact la gențile lor și telefonul mobil. N-o să înțeleg niciodată de ce o femeie care are o geantă imensă (și toate au!), care, la fel ca în Man in Black, conține un întreg univers, uită că are pe acolo și un telefon mobil pe care, iar uitarea, a uitat să îl dea pe silent. Așa că atunci cînd sună telefonul în mijlocul unei întîlniri sau unei conferințe etc, femeia noastră va avea timp să asculte în întregime melodia pe care și-a pus-o ca sunet de apel, și noi odată cu ea. Partea bună e că poți afla ceva despre preferințele ei muzicale, cu ocazia asta, numai că aproape de fiecare dată îți vine să strîmbi din nas pînă rămîne așa, cînd le auzi.
PS: Nasul meu chiar e puțin strîmb, se pare, așa că aș putea să profit de ocaziile astea pentru a încerca să-l îndrept.