V-aţi pierdut căciula

Cred că oricine a stat mai mult de cîteva zile în Bucureşti s-a trezit la un moment dat că aleargă pe stradă fără să ştie de ce, nu-i aşa? E ceva în ritmul oraşului care, ca o muzică de care nu poţi scăpa orice ai face, dictează ritmul propriei tale fiinţe. Fugi pentru că oraşul fuge.
Eu fugeam ieri ştiind foarte bine de ce. Era ora 13, la 14 trebuia să fiu undeva înspre ieşirea din Bucureşti dinspre Giurgiu, iar la 4 trebuia să fiu în Băneasa. Şi eu încă nu mîncasem nimic. Planul era să mănînc ceva repede, la fast-food, evident, şi apoi să fug cît mai repede la metrou. Cum alergam eu înspre Unirea, văd că unui nene din faţa mea îi cade căciula pe jos fără ca el să observe, astfel că mergea liniştit în continuare. În jumătate de secundă, creierul meu a făcut nenumărate calcule cu privire la căciula aia. Merită să mă opresc să i-o ridic? Sînt extrem de grăbit, să pierd secunde preţioase pentru căciula amărîtă a unui nene? Nu ştiu ce variabile a folosit creierul meu în ecuaţia finală, pentru că m-am trezit oprindu-mă din alergat, făcînd un pas înapoi şi ridicînd căciula. Am accelerat apoi ca să-l prind din urmă, şi cum mă grăbeam, l-am atins înainte de a spune ceva. Omul a sărit înapoi speriat, ca şi cum cineva ar fi vrut să îi facă rău. S-a dumirit repede cînd i-am spus că îşi pierduse căciula, dar nu destul cît să zică mulţumesc. De fapt, chiar şi după ce era limpede că fără mine ar fi rămas veşnic fără căciulă, n-a schiţar nici măcar un zîmbet de recunoştinţă. Din contră, avea o faţă crispată ca şi cum i-aş fi furat căciula aia.
Probabil că oraşul, odată cu ritmul pe care ni-l impune, ne învaţă şi să ne temem de cei din jur, să privim cu suspiciune chiar şi cele mai nevinovate şi mai bineintenţionate gesturi. Şi cu toate astea, ştiu că mai există bunătate în jungla urbană. Ştiu pentru că, deşi în ultimul timp am devenit mult mai rău decît mă ştiam, mai e destulă bunătate în mine. Şi după cum zicea cineva despre mine ieri că doar nu oi fi eu singurul deştept şi serios dintr-un anume grup, la fel zic şi eu azi, doar nu oi fi eu ultima oază de bunătate din oraş.