Despărţitorul de creiere

Ben Carson este, se spune, cel mai bun neurochirug din lume. Cînd faci parte dintr-o categorie de credincioşi aşa de mică încît n-a auzit nimeni de ea, cum sînt adventiştii de ziua a şaptea, biserică din care fac şi eu parte, te bucuri cînd auzi că un om care e cel mai bun în domeniul lui, şi neurochirurgia nu e chiar un domeniu la îndeMÎNA oricui, face şi el parte din aceiaşi biserică nesemnificativă, numeric, în creştinism.
După ce a ajuns unde e acum, a publicat o serie de cărţi prin care încearcă să inspire tinerii să îşi folosească potenţialul, deoarece el e convins că fiecare dintre noi poate să facă minuni. Ei bine, eu nu cred acelaşi lucru. Adica, nu cred că toată lumea poate ajunge cel mai bun neurochirurg din lume sau cel mai bun matematician sau muzician, chiar dacă ar avea cele mai bune condiţii exterioare. El însuşi e o dovadă că cineva poate deveni CEVA tocmai în ciuda condiţiilor extrem de neprielnice. Căci Ben Carson era un negru din Detroit pe care îl părăsise tatăl şi a cărui mamă nu ştia să citească. Cartea lui, după care s-a făcut şi un film în care Ben Carson e interpretat de Cuba Gooding Jr, care se cheamă "Mîini înzestrateâ", şi la fel se cheamă şi filmul, de fapt titlul cărţii, spune tocmai asta: că e nevoie de o înzestrare specială pentru a fi ceva, pentru a excela într-un anume domeniu. În orice caz, Carson are dreptate atunci cînd crede că orice fiinţă umană e înzestrată pentru ceva şi că are potenţial pentru a face lucruri bune cu el însuşi.
Ben Carson şi-a cîştigat faima printr-o serie de realizări medicale uluitoare şi unice la vremea lor, fiind primul care a despărţit gemeni care aveau creierele unite şi fiind de asemenea primul care a efectuat o lobotomie, adică a scos pur şi simplu jumătate din creierul cuiva, deoarece jumătatea asta nu era deloc cuminte. Aş fi putut să zic şi cu minte, doar vorbim despre creier.
Din păcate filmul ăsta o să trecă neobservat la noi în ţară. Nimeni n-o să-l aducă la cinematograf, pentru că nu e deloc genul block buster (cum e de exemplu GI JOE, la care m-am dus la insistenţele unui prieten, şi care e unul dintre cele mai proaste filme făcute vreodată, dar pe care o să-l vadă şi l-a şi văzut deja o groază de lume). Eu l-am luat de pe filelist.ro. Ştiu, iar risc să fiu luat în vizor de mîna lungă a legii, dar nu cred că mi-a crescut între timp audienţa atît de mult încît vizibilitatea mea în spaţiul public să-mi creeze neplăceri. Aşadar, de data asta o să fac un pas în plus în fărădelege şi o să instig la piraterie: nu aveţi cum altfel să vedeţi filmul ăsta decît luîndu-l, ilegal, de undeva de pe internet. Dacă vrea cineva o invitaţie la filelist.ro, să mi-o ceară, pentru că am una! La fel stau lucrurile şi cu restul filmelor valoroase. De asemenea, cred că niciun scriitor serios nu s-ar supăra dacă ar şti că e citit, chiar dacă pe gratis. La fel, nici Bach nici Mahler nu s-ar supăra dacă ar şti că le furăm muzica. Se supără doar Madonna şi alţi avortoni ai muzicii moderne. Bunurile culturare, adică bunurile pentru spirit, spre deosebire de cele pentru stomac, ar trebui să fie gratis!
Desigur, ne putem întreba cum or să trăiască artiştii. Ei bine, foarte mulţi artişti mari din lumea asa au murit de foame şi au trăit în condiţii extrem de rele, fiind dispuşi să sacrifice totul pentru artă. Artiştii de azi care se plîng întruna că le sînt încălcate drepturile de autor sînt descrişi perfect într-un episod din South Park : we re in it for the money!