James Bond, apa potabilă şi n95-ul meu

N-am povestit niciodată ce fac eu la serviciu. Cred că ar merita să vorbesc despre probaţiune. La urma urmelor, sînt responsabil cu PR-ul şi una dintre îndatoririle mele e să promovez Serviciul. Ar trebui să-l promovez la TV sau în ziare mari, dar cum asta e mai complicat, aş putea să-l promovez măcar pe blog. Ar trebui să şi public în reviste de specialitate, dar în loc de asta eu scriu pe blog. Azi trebuia să trimit spre evaluare la şcoala doctorală rezultatele muncii mele. N-am avut ce să le trimit. Sper să nu mă coste prea scump. M-am gîndit să trimit nişte articole publicate aici pe blog, dar am bănuiala că nu ar fi fost prea încîntaţi.

Mi-am început ziua de ieri în spitalul pentintenciar Jilava. Pe la 9 30 terminasem şi trebuia să aştept pîna la 11 cînd trebuia să fiu în puşcăria Jilava, undeva în aceiaşi curte dar totuşi în altă parte, căci cele două sînt separate administrativ. Din fericire, acum cîteva zile îmi pusesem pe telefon, un Nokia n95, James Bond Qunatum of Solace, ultimul din serie. Soarele îmi bătea în ecranul care altă dată mi se părea mare, dar acum mi se părea minuscul. E o diferenţă destul de mare între ecranul unui cinematograf şi cel al unui telefon, chiar dacă încercam să fac ecranul cît mai mare aducîndu-l cît mai aproape de ochi. Mă mut pe bancheta din spate a maşinii, dar şi acolo e soare. Revin în faţă, măcar aici parcă am mai mult spaţiu. Pînă la urmă mă obişnuiesc cu ecranul telefonului. Din fericire, am căşti şi sunetul seamănă destul de mult cu unul dintr-un cinematograf.

Nu mi-a plăcut niciodată prea mult James Bond, dar ăsta mi-a plăcut. În el nu mai avem de-a face cu nebuni care vor sa distrugă lumea folosindu-se de bombe ultrasofisticate. Avem de-a face cu nebuni care exploatează ţările din lumea a treia sau facilitează exploatarea acestora de către state mari şi puternice, cum ar fi America. Filmul ăsta mi s-a părut realist şu curajos. Mai realist şi mai curajos decît James Bond însuşi. Adică, oricît de pregătit ar fi, James Bond prea sfidează moartea ca să ţi se pară verosimil. Cît despre curaj, e un tip care vrea să se răzbune şi se ştie că răzbunarea îţi ia minţile. Dar filmul e realist pentru că are curajul să arate cu degetul spre marile puteri ale lumii care s-au unit cu tot felul de bandiţi atotputernici într-o coaliţie malefică omniprezentă. Cum zicea cineva din film, distincţia dintre cei buni şi cei răi e din ce în ce mai ştearsă, tot ce contează fiind necesitatea. Astfel că Americanii acceptă cu bună ştiinţă ca un drac de om să creeze secetă în Bolivia, ducînd la moartea a mii de oameni, dacă asta le consolidează poziţia de supremaţie în zonă. Iar britanicii stau şi se uită pentru că vărul lor mai mic e acum destul de mare pentru a îi bate la fund dacă nu sînt cuminţi. Cam despre asta e James Bond, şi d-aia mi-a plăcut.

Filmul ăsta m-a făcut să mă gîndesc la Rău. Dar despre Rău o să scriu altă dată, pentru că iar am scris prea mult.